Vă mai îndoiţi că Iaşul a ajuns un fundac glodos, cu gunoaie poleite în capul mesei ? Că rebuturile de tot soiul fac legea, trăgîndu-se magnetic unul pe altul, precum calul rîios şi copacul scorţos ? Dacă încă mai dormiţi, sedaţi cu tot felul de vise cleioase, de tipul „ miros de tei cu aromă identic naturală”, atunci poate vă treziţi la realitate după ce aflaţi cine e ăl mai proaspăt cetăţean de onoare al dulcelui stîrv al Ieşilor .
Horia Zilieru. Da, H-o-r-i-a Z-i-l-i-e-ru . Nu vă frecaţi la ochi, nu reglaţi butoanele aparatelor de radio, nu stuchiţi în sîn. E taman versificatorul ăla de duzină, care şi-a început cariera glorioasă cu limbi fierbinţi aplicate pe dosul roşu al tovarăşului Stalin, a continuat lupta cu posteriorul carpatin al cîrmaciului Ceauşescu, iar acum, la bătrîneţe, lustruieşte delicat rotunjimile dorsale cu care fericeşte Iaşul geniul maroniu al Bahluiului – Gheorghe Nichita.
Am spus „ Gheorghe Nichita” ? Pardon, am promis că nu mai vorbesc urît. Deşi, cînd grămăjoara maronie duhneşte din capul mesei, cum naiba să te faci că n-o vezi, ori să zici că-i tort cu ciocolată ? Fiindcă, de fapt, în povestea greţoasă cu cetăţenia de onoare a lui ( pardon… ) Horia Zilieru, nu bătrănul lingău stalinist e cel mai vinovat.
Obişnuită de-o viaţă cu pomenile dosurilor prea-mărite , fosila versificatoare ambulantă n-ar refuza nici titlul de „ Limbist dorsal de oroare”, dacă la diplomă ar fi ataşat un plic mai dolofan. La urma urmei, nici n-ai ce-i cere unuia care, vorba zicerii popolare, făcînd treabă din dos, din dos a şi mîncat. De unde obraz, dacă nu din bucă…
Dar, dacă de la un reziduu stalinist nu mai poţi cere ruşine, înseamnă oare că aceeaşi nesimţire porcină trebuie acceptată şi de la primarul pesedist Nichita ? E drept, se ştie că agramatul din fruntea primăriei n-a prea dat pe la şcoală, ocupat fiind cu mînatul beşicii de fotbal pe toloacă . Dar asta nu-i o scuză pentru ca un un asemenea subdezvoltat moral să scuipe în obraz istoria Iaşului, punînd un lingău al lui Stalin printre cetăţenii de onoare ai oraşului.
Să fie oare primarul Nichita atît de idiot, încît să nu ştie cine e criminalul cu milioane de victime numit Iosif Stalin ? Să fie slugile din primărie atît de imbecilizate de slugărnicie, încît să nu-i fi atras atenţia iubitului conducător ? Să fi făcut tovarăşul Horia Limbistovici Zilieru, în secret, vreo faptă patriotică colosală, prin care să-şi fi şters dîrele roşcat – maronii din propriul trecut ?
Cred că nesimţirea porcină a primarului şi a haitei lui de slugi e singura explicaţie. Dar asta n-ar fi o noutate. Ce vor face însă marile conştiinţe ale tîrgului ? Vor tăcea, cum au tăcut şi altădată, chiftind în reţeaua cleioasă a feluritelor complicităţi ? Aşa cum au tăcut , înghiţind clătita maronie, somnităţile prezente la ceremonia fastuoasă de la primărie… ?
La urma urmei, e ca-n vorba cu sacul şi petica . Dacă limba catifelaţionistă a bardului zilier a fost bună, în tinereţe, pentru dosul planetar al lui Stalin, e firesc să se retragă, la senilictute, între bucuşoarele rozalii ale micului stălinel Nichita. Ce mi-e Uniunea Sovietică, ce mi-e Uniunea Europeană …
Cît despre papionul burghezo-moşieresc cu care s-a afişat la ceremonie stalinofilul Ghiorghi Suinovici Nichita, cred, cu tot respectul, că se impune un mic retuş : mult mai bine i-ar fi stat cu o talangă.