M-am lămurit cu Remus Cernea…

Cînd îmi dau seama că am greşit, n-am nici o problemă să recunosc imediat . Prin urmare : se pare că m-am pripit cu anunţul de susţinere a lui Remus Cernea . Omul e OK ca activist civic, dar prestaţia lui de candidat la preşedinţie ( şi preşedinte de partid ) e mult prea moale . Seamănă cu un predicator baptist rătăcit într-un bordel din Vestul sălbatic.  Iar organizarea campaniei pare lăsată pe seama Sfîntului Duh sau a lui Batman .

Toate astea denotă un amatorism tipic românesc, o reîntoarcere nefericită la lălăiala civico-politică din anii  ‘90, cînd tot felul de doamne şi domni credeau că bunele intenţii sînt suficiente pentru a scăpa de moştenirea lui Ceauşescu.  N-au fost, iar efectele se văd şi acum.

Prestaţia moale a lui Cernea împinge ideile sale în zona unui exotism utopic şi contra-productiv.  Şi mă îndoiesc că va mai schimba ceva pînă la sfîrşitul campaniei . Mă întreb ( abia acum, e drept … ) cum a reuşit să strîngă cele 200.000 de semnături …

Din păcate, junele Cernea nu e singurul om inteligent care nu pricepe că activismul civic şi politica sînt două sporturi diferite. Şi că ideile bune au nevoie de oamenii potriviţi.

Votez cu Remus Cernea

De ce  ?

Fiindcă gîndeşte cu mintea lui.

Fiindcă putem alege nu doar între  SIDA şi tuberculoză.

Fiindcă oamenii inteligenţi şi  cinstiţi  au nevoie de un steag, care să-i pună pe hartă şi să-i adune.

Fiindcă m-am săturat de teoria răului cel mai mic.

Fiindcă pîinea cu chimicale nu-i mai bună decît cea mucegăită.

Fiindcă Moş Crăciun nu există, dar penicilina – da.

Fiindcă orice drum de o mie de zile începe cu primul pas.

Iar primul pas înseamnă să te trezeşti şi să nu mai fii rîmă.

Geta, oralista de la Pro Democraţia

Prima dată mi s-a aplecat de la Geta anul trecut, în timpul campaniei electorale, cînd şefa peste Pro Democraţia ieşeană i-a executat lui Relu Fenechiu o delicată manoperă de masaj oral, în direct, la Tele M. Am schimbat destul de rapid programul, dar un sociolog ardelean, aflat prin zonă, a fost ceva mai masochist şi s-a uitat pînă la capăt, iar apoi l-a sunat pe patronul prăvăliei tv, pentru a-l felicita ferm în legătură cu gura caldă pe care Geta moderatoarea i-o aplicase, în direct, baronaşului liberal.

Dincolo de prestaţia catifelaţionistă a vajnicei activiste, m-a mirat şi mai tare altceva : ştiam că, la locul său de muncă oficial, Geta oraleta  se declara de partea celor care se războiau, de ani de zile, cu tabăra sprijinită de alde Fene.  Cum ar veni, Felu & co erau aliaţii inimicilor lu’  Geta . Atunci, cum naiba de-i făcea pro democratista un masaj, oral şi public, taman unui inimic ? Mister…

De-atunci, întîmplarea şi telecomanda au făcut să mi se aplece mai mereu atunci cînd nimeream peste  “imisiunea” ventuzistică a Getei . Aceeaşi prestaţie de frizereasă cu pretenţii, împănată cu delicate momente de catifelaţie hotărîtă, ale căror beneficiari erau, desigur, jupînaşii invitaţi . ” Vai, domnu’, permiteţi o catifelare respectuoasă ? ” ; ” Oh, scuzaţi-mi indiscreţia, dar e adevărat că aveţi nişte capacităţi remarcabile ?” ; ” Poate par exagerat de critică, dar cred că încă nu sunteţi magistral…” ; ” Iertaţi-mi observaţia, dar aveţi o fermitate frontală demnă de un rege interbelic … “  ş.a.m.d. Cam ăsta e registrul stilistic al Getei, în momentele de vîrf ale virtuozităţii sale orale.

Desigur, nu exclud posibilitatea ca Geta frizereasa să fi avut şi momente de decenţă. N-am însă plăcerea de a scormoni prin reziduuri, doar pentru a confirma o regulă.  Oricum, momentele de glorie telemistică ale oralistei de la Pro Democraţia sînt suficiente pentru o antologie a penibilului cu franjuri. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că frizereasa are etichetă de politolog & pretenţii de profesor universitar, grotescul e cît casa.  Mai rămîne să se îmbrace în haine de călugăriţă, pentru ca satisfacţia cleenţilor să fie deplină.

Uneori, după prestaţiile Getei,  aş şterge ecranul tv cu spirt. Desigur, ştiu că e şi asta o meserie, pe care frizereasa cu figuri o face cum poate. Dar, totuşi, mai cu perdea …   Iar dacă delicata oralistă promite să lase spaţiul public mai curat, mai uscat, îi ofer, pentru viitorul salon de masaj politologic, un cadou de casă nouă. Nu, nu un felinar rozaliu. Ci un slogan : “Geta – noua senzaţie de catifelaţie !”. Acum şi în capot universitar.

Dasfidania, Cristi Nechifor

“Urarea” din titlu n-are nici o legătură cu tevatura iscată de excluderea lui Nechifor din PSD, ori cu alte asemenea chestii. Are legătură cu refuzul lui ( sau incapacitatea ) de a se comporta, la aproape 50 de ani , ca un adult normal dezvoltat.

Desigur, cînd te ocupi cu filatelia sau prinsul fluturilor, poţi să te prosteşti cum vrei, pînă la 100 de ani. Cînd însă pretinzi că faci politică, nu poţi continua la nesfîrşit să umbli cu cercul, ori să fugi după cai verzi pe pereţi, cu pretextul că ai avut hepatită cînd erai mic, ori că nişte băieţi răi ţi-au spart capul acum cinci ani.

Iar dacă te obişnuieşti să sufli prosteşte în iaurtul puţinilor amici, după ce te-ai fript pînă în stomac cu borşul celor care te-au folosit ani în şir, ca pe un prezervativ, atunci e clar că nu-i în regulă. Şi că problema e în propria traistă, nu în altă parte.

Fiindcă sînt puţini cei care merg împotriva vîntului, fie şi în zig-zag, am încercat pînă acum să-l ajut pe Cristi Nechifor cum am putut, conştient că PSD & co sînt probleme care nu se pot rezolva, în ciuda tentaţiei, cu napalm. Se pare însă că am stricat orzul pe gîşte. N-ar fi prima dată şi, probabil, nici ultima. Îi urez, deci, lui Cristi Nechifor mult succes în calitatea de nou prezervativ al marelui scriitor şi om politic Constantin Simirad.

Nichita, micul Stalin cu talangă

Vă mai îndoiţi că Iaşul a ajuns un fundac glodos, cu gunoaie poleite în capul mesei ? Că  rebuturile de tot soiul fac legea, trăgîndu-se magnetic unul pe altul, precum calul rîios şi copacul scorţos ? Dacă încă mai dormiţi, sedaţi cu tot felul de vise cleioase, de tipul „ miros de tei cu aromă identic naturală”, atunci poate vă treziţi la realitate după ce aflaţi cine e ăl mai proaspăt cetăţean de onoare al dulcelui stîrv al Ieşilor .

Horia Zilieru. Da, H-o-r-i-a Z-i-l-i-e-ru . Nu vă frecaţi la ochi, nu reglaţi butoanele aparatelor de radio, nu stuchiţi în sîn. E taman versificatorul ăla de duzină, care şi-a început cariera glorioasă cu limbi fierbinţi aplicate pe dosul roşu al tovarăşului Stalin, a continuat lupta cu posteriorul carpatin al cîrmaciului Ceauşescu, iar acum, la bătrîneţe, lustruieşte delicat rotunjimile dorsale cu care fericeşte Iaşul  geniul maroniu  al Bahluiului – Gheorghe Nichita.

Am spus „ Gheorghe Nichita” ? Pardon, am promis că nu mai vorbesc urît. Deşi, cînd grămăjoara maronie duhneşte din capul mesei, cum naiba să te faci că n-o vezi, ori să zici că-i tort cu ciocolată ? Fiindcă, de fapt, în povestea greţoasă cu cetăţenia de onoare a lui ( pardon… ) Horia Zilieru, nu bătrănul lingău stalinist e cel mai vinovat.

Obişnuită de-o viaţă cu pomenile dosurilor prea-mărite , fosila versificatoare ambulantă  n-ar refuza nici titlul de „ Limbist dorsal de oroare”, dacă la diplomă ar fi ataşat un plic mai dolofan. La urma urmei, nici n-ai ce-i cere unuia care, vorba zicerii popolare, făcînd treabă din dos, din dos a şi mîncat. De unde obraz, dacă nu din  bucă…

Dar, dacă de la un reziduu stalinist nu mai poţi cere ruşine, înseamnă oare că aceeaşi nesimţire porcină trebuie acceptată şi de la primarul pesedist Nichita ? E drept, se ştie că agramatul din fruntea primăriei n-a prea dat pe la şcoală, ocupat fiind cu mînatul beşicii de fotbal pe toloacă . Dar asta nu-i o scuză pentru ca un un asemenea subdezvoltat moral să scuipe în obraz istoria Iaşului, punînd un lingău al lui Stalin printre cetăţenii de onoare ai oraşului.

Să fie oare primarul Nichita atît de idiot, încît să nu ştie cine e criminalul cu milioane de victime numit Iosif Stalin ? Să fie slugile din primărie atît de imbecilizate de slugărnicie, încît să nu-i fi atras atenţia iubitului conducător ? Să fi făcut tovarăşul Horia Limbistovici Zilieru, în secret, vreo faptă patriotică colosală, prin care să-şi  fi şters dîrele roşcat – maronii din propriul trecut ?

Cred că nesimţirea porcină a primarului şi a haitei lui de slugi e singura explicaţie. Dar asta  n-ar fi o noutate. Ce vor face însă marile conştiinţe  ale tîrgului ? Vor tăcea, cum au tăcut şi altădată, chiftind în reţeaua cleioasă a feluritelor complicităţi ? Aşa cum au tăcut , înghiţind clătita maronie, somnităţile prezente la ceremonia fastuoasă de la primărie… ?

La urma urmei, e ca-n vorba cu sacul şi petica . Dacă limba catifelaţionistă a bardului zilier a fost bună, în tinereţe, pentru dosul planetar al lui Stalin, e firesc să se retragă, la senilictute, între bucuşoarele rozalii ale micului stălinel Nichita. Ce mi-e Uniunea  Sovietică, ce mi-e Uniunea Europeană …

Cît despre papionul  burghezo-moşieresc cu care s-a afişat la ceremonie stalinofilul Ghiorghi Suinovici Nichita, cred, cu tot respectul, că se impune un mic retuş : mult mai bine i-ar fi stat cu o talangă.

PDL Iaşi mănîncă slănină din gunoi

Dacă un boschetar flămînd ia de la gunoi o bucată de slănină, nu-i mare mirare.

Dacă PDL Iaşi culege de la tomberonul politic slănina rîncedă şi toxică numită Constantin Simirad, şi-o pune în capul mesei, vînzînd-o drept friptură de căprioară, despre ce vorbim ?

Despre retard. Alde Mitică Oprea & co se comportă taman ca copiii de un an, care bagă în gură tot ce prind, indiferent dacă e ” papa” sau “caca”. Mult să fie…

Şi, taman ca în bancul cu ursul, o să fiee… Doar n-aţi dat în mintea lu’  Oprea, să credeţi că Simirad a fost buhai zărghit în PSD, da’ în PDL o să fie Scrofiţa Roşie…

Cît despre pragmatiştii de doi lei, cred c-au uitat nişte reguli elementare de igienă alimentară : slănina rîncedă e bună, dar numai pentru cîini. Iar oamenii civilizaţi nu mănîncă acolo unde se uşurează.

Poftă bună, PDL Iaşi !

Ce scamatorii pregătesc comuniştii de la Chişinău ?

Tovarăşul Stalin a lăsat urmaşilor de toate culorile şi calibrele o vorbă legendară, de mare adîncime teoretică şi practică  : ” Nu contează cine votează, contează cine numără voturile “. Punct. Cum mîine sînt alegeri în Republica Moldova, ar fi greu de închipuit că urmaşii  lui Iosif Visarionovici vor uita taman învăţămintele de bază ale tătucului lor, mai ales că sînt la putere de ceva ani şi nu le surîde ideea că burghezia va ajunge la guvernare, cu ajutorul imperialiştilor americani, europeni şi extratereştri.

Presa ultimelor zile a prezentat  feluritele  manevre prin care comuniştii pregătesc terenul pentru alegerile de mîine. Unele hilare, altele brutale, altele doar eficiente, în funcţie de inteligenţa şi coloana vertebrală a fiecărui politruk . Toate conturează o atmosferă sud-americană, în care verii moldoveni ai lui Che Guevara s-au transformat în asupritori ai poporului, cu carnet de partid roşu, dar cu conturi grase şi verzi .

Pe acest fundal tensionat şi struţo-cămilic, am aflat  ieri despre un episod de-a binelea african, petrecut cu ocazia alegerilor din primăvară.  Igor Istrati, candidat pe lista Partidului Democrat la alegerile de mîine, mi-a povestit despre un caz care pare  scos dintr-un film de comedie, dar se încadrează perfect în peisajul suprarealist din stînga Prutului.

Aflat în campanie electorală prin satele basarabene, candidatul amintit mai sus a ajuns şi în satul Sofia din raionul Drochia. Unde a aflat că, în primăvară, acolo s-a votat cu… pixul. De ce ? La una din secţiile de votare din sat, oamenilor li s-a spus că nu s-a primit ştampila aferentă, aşa că li s-a recomandat să încercuiască cu pixul partidul preferat ! Cînd a fost sesizată Comisia Electorală Centrală, răspunsul a fost pe măsură : totul e in regulă, ştampila e în secţia de votare, deci treaba merge înainte !

Totul se întîmpla nu într-un cătun, ci într-unul din satele mari ale Moldovei, cu primar  ne-comunist. Mai are rost să vă spun ce s-a întîmplat seara cu buletinele de vot mîzgălite cu pixul ? Ori ce s-a întîmplat în satele mici sau în cele cu primari comunişti ?

Prin urmare, dacă veţi auzi că mîine s-a votat cu creta la tablă sau prin ridicare de mînă, nu e cazul să vă miraţi : urmaşii lui Iosif Visarionovici ştiu cum să organizeze alegerile. Da zdravstvuet !

Buci, trandafiri şi Colegiul Naţional de Apărare

Ioana Timofte, nepoata penalului ex-sereist Radu Timofte şi protejata primarului pesedist Gheorghe Nichita, aşteapă doar o semnătură pentru a deveni şefa Colegiului Naţional de Apărare. Juna are numai 29 de ani, dar deja e mai tare ca Baiazid, Suliman Manglificul, mareşalul  Tarendoss si neînfricatul Cichi Cean. Dacă nu ştiaţi : blonda pesedistă e cîştigătoarea marii bătălii pentru locul 1 în clasamentul Acadermiei Clanţavecu, la categoria ” Balcoane mari şi mansarde goale”.

Că sărmana  unduistă nu pricepe ridicolul cosmic al situaţiunii, nu-i de mirare . Dacă ai poşetă de firmă, bunul simţ e un accesoriu opţional. Însă ce i-o fi pălit, aşa de rău, pe răcanii solzoşi din tabăra lui Nichita & co ? O fi avînd Gigi, puternicu’  Bahluiului, vise jilave aşa de abundente ?  L-o fi apucat pe prostănacul Geoană, din nou, criza de la 40 de ani ?

Oricare ar fi iesplicaţia pentru  această urcare în copac a nepotismului bikinist, nesimţit şi multilateral lăbărţat, urmarea poate fi doar una : Colegiul Naţional de Apărare să aibă drept drapel o fustă mini. Cu un imprimeu : două buci şi trei trandafiri.

De ce nu e senatoarea Mihaela Popa oaie încălţată şi deputatul Petru Movilă bou bălţat

Marele patriot basarabean Iurie Roşca e, de cîteva zile, vice-prim-ministru al Republicii Moldova. Responsabil de poliţie, armată, justiţie şi, probabil, serviciul de informaţii . Vă  amintesc : guvernul în cauză e comunist şi violent anti-românesc . Şi a reprimat prin crime abominabile o revoltă clocită tot în laboratoarele puterii neo-staliniste.

Cu   riscul de a deveni plictisitor, vă re-amintesc : Iurie Roşca e marele romîn cu care se pupau de  zor, pînă mai  an, doi mari ieşeni : deputatul PDL Petru Movilă şi senatoarea, tot PDL, Mihaela Popa. Deşi i-am tras de mînecă, şi public, şi privat, cei doi bovini democraţi şi liberali şi-au văzut nestingheriţi de ieslea lor, legitimînd cu idioţenie şi inconştienţă un vînzător bălos  al suferinţei basarabene.

După această ultimă dovadă a jegului moral, gros de o palmă, al celui cu care se mozoleau aprig, ar fi o naivitate să aşteptăm de la prietenii prostituatului Roşca  vreun regret public, fie el cît de mic, ori vreo scuză, fie ea şi formală. Şi madama Popa, şi trogloditul Movilă ştiu o regulă de aur : nesimţirea  cruntă  e mama supravieţuirii politice.

Iată de ce nici madam Popa nu e tratată în public ca o oaie încălţată, nici lingurarul Movilă ca un bou bălţat. Cînd nesimţirea e o regulă, excesul în materie e aproape o virtute.

Apropo de  Roşca şi de  prea îndelunga lui susţinere de la Bucureşti : aţ i auzit de vreo demisie ori  de vreo demitere prin diplomaţie, ori prin minunatele noastre servicii de informaţii ? În ţara rahatului cu papion, piramida putorii e mai solidă decît moştenirea faraonilor.

Mihaela Popa, Petru Movilă, sau prostia toxică din capul mesei

   Desigur : deputatul (PDL) Petru Movilă şi senatoarea (tot PDL) Mihaela Popa nu sînt singurii  subdezvoltaţi din România care s-au ghidat, în relaţiiile lor cu  mediul politic din Republica Moldova, după principiul de bază al turistului tîmpit – nu contează ce rahat aduci pe tălpi, principalul e să te lauzi că ai fost în excursie.

   Desigur : tolomacii hotărîţi Movilă & Popa  nu sînt cei mai vinovaţi din această lungă listă a idioţeniei oficiale. Tîmpenia lor fermă şi patriotică se bazează pe 20 de ani de idioţenie  anti-naţională, de partid şi de stat, idioţenie oblăduită, stahanovist, ca la carte, de toxicele noastre servicii de informaţii şi de  sclerozata noastră diplomaţie. Despre bovina clasă politică nici n-are rost să mai pomenim.

  Deci : partidul-prostituată al comuniştilor, PPCD, cu care se pupau de zor Movilă & Popa, a luat nişte procente de tot rîsul şi n-a mai intrat în parlament. Păi, Petrică, Mi’aelo, dacă tot v-aţi mozolit aprig cu neşte ştoarfe comunisto-kaghebiste, nu mai bine alegeaţi unele mai de soi, nu din astea care au rămas pe trotoar ? Dacă tot v-aţi făcut de cacao, măcar să fi tras un loz mare… Aşa, aţi făcut respiraţie gură la gură unui peşte mort. La mai mare !   

P.S. Un alt mare meşter al politicii, nea senatoru ‘ PDL Mitică Oprea, îşi umflă peptu’ şi face interpelări parlamentare, atins de grija  pentru venitorele relaţiilor noastre cu respublica moldovenească. Păi, nea Mitică, decît să cotcodăceşti acuma, la spartu’ tîrgului, nu mai bine îi trăgeai de mînecă pe colegii lu’ matale, pe vremea cînd se mozoleau prelung, adînc şi în public cu ştoarfele lui Voronin ? Sau matale erai ocupat atunci cu statuia lui dom’  colonel Onuţu ?