Cu deputatul Movilă am şters pe jos de cîte ori a fost cazul. În scris şi verbal. Unii dintre tovarăşii lui de echipă îmi sînt şi mai antipatici decît liderul lor, deşi au fost încercări de a mă convinge că şi pămîntul e negru, dar face pîine albă.
După aceste precizări, uşor inutile pentru cei cu memorie bună, să intrăm direct în miezul problemei : în noul mega-scandal din PDL Iaşi, nu persoanele sînt problema . Ci principiile. Nu e vorba de Movilă sau Oprea, de Bulgaru sau Păduraru, de Dobre-nora sau Gheorghică-soţul.
Cînd partidul care clamează reformarea României impune, în a doua capitală a ţării, reguli de genul ” bruneţii nu pot fi preoţi “, e clar că grotescul e cît şatra, în ciuda ambalajului cu fundiţe intelectualiste.
Cînd cumetriile intra-pedeliste se găinăţează aulic pe votul zdrobitor al prostimii din partid, cu argumentul suprem ” tu iar n-ai şapcă “, mai e doar un pas pînă la transformarea definitivă a PDL în partid ultra-feudal, cu duci şi marchizi care numesc baronii locali după bunul plac . Şi iobagi portocalii care dau dijmă în tăcere, suduind printre dinţi .
Ca să fie clar şi pentru intelectualii pădurarişti şi neo-portocalii de la UPA : nu mă încîntă un PDL Iaşi condus de Movilă şi tractoriştii lui. Am văzut însă cum arată cel condus de marii intelectuali Oprea, Spînu, Popa, Păduraru şi tot neamul lor. Am văzut cum au lăsat Iaşul, încă din 2008, pe mîna unui Nichita devenit atotputernic, deşi putea fi măturat foarte uşor. Am văzut ţîfna patologică devenită regulă, ambalajul gol pus în capul mesei, şchiopii şi ologii dînd lecţii de atletism. Iar între timp Iaşul s-a tot dus la vale, rămînînd o suburbie. Nu a Bacăului, ci a Sucevei.
Vina pentru tot acest circ grotesc e 100 % a conducerii naţionale pedeliste, care dă din nou dovadă de o prostie incredibilă, soră cu tîmpenia. Dacă nu erau siguri că iese cine trebuie, de ce-or mai fi organizat alegeri ? Ca să-şi ridice în cap primarii pedelişti şi majoritatea activiştilor ? Ori poate că pentru şmecherul Fluture sucevean nu contează voturile ieşene din 2012, ci poziţia lui de lider portocaliu al Moldovei …
Vorba bătrînului Deng Xiaoping e demult celebră, chiar şi în şcolile profesionale de management politic : nu contează culoarea pisicii, principalul e să prindă şoareci. La Iaşi, şefii naţionali ai PDL au zîtuit din casă mîţa tărcată băştinaşă, preferînd să pună în geam aceleaşi siameze leneşe şi mofturoase, obişnuite doar să miaune, să zgîrie, să-şi lingă blana şi să ceară brînză .
Puteţi fi siguri : guzganul Nichita şi cei ca el rîd bucuroşi pe sub mustăţi. Podul, beciul şi hambarul rămîn din nou în gheara lor.