despre căi ; şi pătrunderea sau nepătrunderea lor ( o părere de ateu, în ziua sfinților Brîncoveni )
Sintetic vorbind, domnul Constantin Brîncoveanu a fost un Hodorkovski valah, ajuns Ludovic al XIV-lea de Bucureşti şi executat de un Putin cu turban. Precizare : în titlu, accentul e pe ,, Hodorkovski ,, , deci ,, domnul ,, e, în acest caz, o formulă de politeţe, nu un titlu voievodal.
Dar asta contează mai puţin decît un alt aspect gramatical : de ceva timp, nu mult, am o stimă aparte pentru domnul Brîncoveanu. Mai exact, de cînd am înţeles nu doar cît de bogat era, ci şi cît de inteligent. Nu, nu e un cocktail obligatoriu, sînt destui moştenitori de tip Elena Băsescu .
Deci : eu, ca ateu raţional, cred că domnul Brîncoveanu ar fi putut găsi o variantă non-letală de negociere cu dl sultan. Iar negocierile lui cu ruşii, folosite abil, ar fi putut să devină un atu, nu un capăt de acuzare. Ca ateu raţional, nu aprob deloc faptul că domnul Constantin a ales moartea nu doar pentru el, ci şi pentru fiii săi. Din mai multe motive. Unul ar fi o vorbă a unui rabi din Nazaret, mort, şi el, în condiţii destul de asemănătoare : ” Fiţi înţelepţi ca şerpii şi curaţi ca porumbeii „ . Apropo, nici lui rabi Ieșua nu-i dau dreptate cu alegerea sa, dar asta-i altă poveste, deci nu vă grăbiți cu chiatra.
Desigur, e uşor să leorbăi, a treia zi după scripturi. Desigur, e posibil şi ca dl Brîncoveanu să fi fost un avar patologic, care n-a vrut să-i dea sultanului grămezile lui de aur valah. Cum la fel de posibil e ca toate vorbele astea să fie doar o ficțiune din mintea unui ateu cu multă imaginație. Un lucru e sigur : nici un RMN nu ne arată ce e în mintea omului. Cel de azi. Dar’mite cel de pe Dîmbul Căpăţînii sau de la Edikulé.
Cu toate astea, o să-mi daţi voie, sper, să mi se facă pielea ca de găină. Şi să micţionez ochii, laic, atunci cînd îmi amintesc, uneori, de domnul Constantin Brîncoveanu. Da, şi ateii raţionali au momentelor lor iraţionale. Mai ales dacă înţeleg ( tîrziu, fiindcă profesorii de istorie sau de altceva nu ştiu să le-o spună ) un lucru tare simplu : cînd un mare bogătaş, cel mai mare, stăpîn al unei ţări, refuză să renunţe la credinţa lui şi alege să-şi vadă copiii omorîţi, apoi moare şi el, sub toporul călăului … asta deja e mai mult, cred, decît drumul Damascului.
Cînd securistul Saul alege să devină apostolul Havel ( scuzați calamburgismul ) , asta e, evident, un gest radical. Şi istoric, din toate punctele de vedere. Cînd negustorul Brîncoveanu alege nu doar moartea, ci iadul pămîntean, trimiţîndu-şi fiii să moară, sub ochii lui … asta, desigur, ar putea fi un gest iraţional. Sau altceva. Scuzaţi-mi confuzia, nici eu nu ştiu exact ce.
Nu, n-am de gînd să mă convertesc. Şi nici să intru la şcoala profesională de Dani Purici. Pur şi simplu, mi se întîmplă, uneori, să-mi pară tare rău că Dumnezeu nu există. Chiar şi aşa bizar cum apare el în Biblie. Nu de alta, dar, dacă ar exista, alta ar fi povestea de pe Dîmbul Căpăţînii. Şi cea de la Edikulé . Şi toată povestea, în general.
În fine, eu, aşa ateu iremediabil cum sînt, n-am nici o problemă să-mi fac cruce, uneori. Bunăoară în semn de respect pentru cineva care a crezut de-adevăratelea, în clipele lui din urmă, în înţelesurile lui rabi Ieșua . Nu în vorbele negustorilor moştenirii lui. Aşa că o să-mi fac o cruce în amintirea domnului Constantin Brîncoveanu şi a fiilor săi. Morţi la Edikulé, fiindcă dumnezeul celui mort pe Dîmbul Căpăţînii trăieşte, sub diverse nume. Dar numai în iluziile noastre.
Știu, vi se pare că vorbele astea îs o poliloghie și blasfemiatoare, și cețoasă. Asta e, nu întotdeauna lucrurile sînt așa clare și drept-credincioase ca pe Dealul Căpățînii sau ca pe butucul de la Edikulé.
Ziarul lui Lucian Postu 