Oglinzi dușmănoase

20 Octombrie 2017

despre treimea implacabilă și ne-mistică din spatele nostru

 

Desigur, cel mai adesea e contraproductiv să amintești de lucruri reale, dar incomode pentru cineva anume. Chiar și dacă faci asta doar aluziv. Mai ales dacă e vorba de o dublă măsură. Mai ales dacă lucrurile au fost stabilite demult : oglinzile sînt bune doar dacă arată ceva frumos.
Cele care arată doar ceva adevărat sînt dezgustătoare. Și trebuie aruncate la gunoi. Scuipînd în urma lor, eventual, ca după Necuratul. Sau alcătuind litanii nostime de exorcizare.
Desigur, responsabilii pentru imaginile neplăcute din oglinzi sînt vechi și nu-s niște oameni : ADN-ul fiecăruia, biografia individuală și bucata de istorie în care au nimerit celelalte două componente ale formulei . De asta acest scurt text nu-i nici o jeluire, nici o acuză. E doar o constatare. Cam constipată, probabil, dar n-am ce face : ca orice individ, nici eu nu mă pot abate de la drumul trasat de treimea ne-religioasă de care tocmai am amintit.
Shalom.
#AjungeZileiRăutateaEi

Anunțuri

Contabila Maia, unirea și matematica non-aritmetică

13 Septembrie 2017

despre gîsca ne-lebădă și chișleagul care nu face nici o brînză

 

Maia Sandu , vechea-nouă șefă a PAS ( partidul basarabean care se pretinde cel mai european ) dă din nou cu eunucii în fasole. Sau, cum se zice chez nous, la castel, dă iar cu chiciorul peste căldarea cu lapte. De data asta, vorbind la congresul partidului despre unirea cu Romînia.

În mai puțin de două minute, fost înaltă funcționară a Băncii Mondiale dă un recital aproape complet pe tema ” Ce nu trebuie să facă un lider politic ” . Și confirmă iar, dacă mai era nevoie, mai multe lucruri : că haina de lider al unui partid e mult prea largă pentru ea ; că trupa sa de mari intelectuali și de specialiști în management politic nu face multe cepe degerate ; că ea și ”  echipa ”  ei sînt doar o altă speranță iluzorie din lunga serie de salvatori cu care s-au amăgit basarabenii, după căderea comunismului sovietic.

Să disecăm deci, cu atenție, gafele de calibru pe care le face, în scurta ei arie, primadona în care își pun nădejdile mulți dintre basarabenii mai puțin sovietizați .

” ( … ) nu este real ca Uniunea Europeană să permită unui stat membru să înghită un teritoriu ( … ) ” . Mai multe prostii într-una singură :

– din punct de vedere juridic, nu cred că Maia Sandu poate cita în sprijinul afirmației sale vreun text din legislația UE, care să prevadă că un stat membru renunță la dreptul său suveran de a se uni cu un alt stat ; UE nu ”  permite „  sau acceptă unirea unui stat membru cu altul, ci poate doar să-și exprime o opinie și să ia anumite decizii, prin structurile sale abilitate, în conformitate cu legislația comunitară; dacă situația de pe ambele maluri ale Prutului nu ar fi atît de jalnică, din punctul de vedere al politicii și administrării statului, ipotetica ” permisiune ” a UE n-ar fi un obstacol insurmontabil în calea unui nou ” 1859 ” ;

– prin această afirmație, Maia Sandu desemnează UE , clar, public și oficial,  ca adversar al re-unirii, îndepărtînd de PAS și de opțiunea pro-europeană un procent important de cetățeni ai R. Moldova ; în plus, e de presupus că oficialii UE nu vor fi foarte încîntați, după ce lidera PAS i-a desemnat ca inamici ai re-unirii ;

– spunînd că Romănia vrea să ” înghită ” R. Moldova, Maia Sandu distorsionează în mare parte realitatea, generînd tensiuni serioase în relația partidului său cu partenerii de la București ;

– din punct de vedere politic, atunci cînd  spune că Romînia vrea să ” înghită „  Republica Moldova, Maia Sandu se așează de aceeași parte a baricadei cu Dodon, Voronin și toată falanga neo-moldovenismului agresiv, de extracție sovieto-kaghebistă , formularea sa sugerînd o anexare forțată, cu implicare militară, adică exact vechea teză a propagandei sovietice și post-sovietice .

” Aceasta poate fi doar o decizie democratică a oamenilor care locuiesc pe acest teritoriu. Nu poate fi impusă sau făcută unirea așa cum s-a întîmplat altădată „. Din nou, Maia Sandu se plasează alături de Dodon, Voronin & Co, confirmînd poziția pe care abia o afirmase anterior : Romînia e un stat anexionist, care a alipit cu forța Basarabia în 1918. Dincolo de detaliile de real politik ale unirii din 1918, Maia Sandu confundă discursul politic cu dezbaterea istorică . Și acceptarea onestă a trecutului cu prostia politică.

Fiindcă acesta e numele noii isprăvi marca ” Maia Sandu ” : prostie politică. Ba chiar iresponsabilitate. Cum altfel s-ar putea numi, cînd dai prilej unor slugi ale Kremlinului sau ale mafiei basarabene să le spună alegătorilor turmentați : ” Ați văzut, chiar și Maia Sandu recunoaște că Romînia vrea să cotropească iar Moldova noastră ! „.

Am mai spus-o : n-am motive să cred că, din punct de vedere strict personal, Maia Sandu n-ar fi un om onest. Dar cred că începe să devină absolut ne-onestă, nu doar politic, ci și din punct de vedere personal, atunci cînd prelungește această potemkiniadă mesianică numită ” Maia Sandu, lider politic ” .

E ca și cum un om de treabă. contabil în satul Risipeni, ar începe să facă operații pe cord deschis la Spitalul Republican din Chișinău. Doamna Sandu. așa-i că nu v-ați lăsa operat de acel om, oricît de onest ar fi el în ale contabilității și ale vieții ? Poate că e timpul să trageți aer în piept, să vă gîndiți la asta și să înțelegeți un lucru simplu : asemeni oamenilor, nici țările nu pot fi operate cu unelte din lemn de plop.

 

 

 

 

Ion Brătianu și Ionel

22 August 2017

– despre uriași fondatori, fiii lor și pigmeii de azi –

 

N-o spun în răspăr, ori ca să-i scad meritele brătianului junior : cred că ” Vizirul ” Brătianu a fost mai tare decît celebrul său fiu omonim. Din mai multe motive.

Ion C. Brătianu s-a nâscut într-o familie mai modestă decît Ionel, care a primit de la tată experiența, prestigiul și influența.

Bătrînul Ion și-a pus pielea la bătaie în revoluția din 1848. Ionel n-a riscat așa ceva.

Ion fost parte activă a unirii fondatoare din 1859 și a consolidării ei, adică un proces mult mai inteligent și mai dificil decît unirea din 1918, cînd Romînia era un actor de alt calibru, iar contextul internațional era mai favorabil.

Ion C. a fost lider al detronării lui Cuza și al înscăunării lui Carol, alt act fondator magistral, prin care vechii pașoptiști și-au dat măsura staturii lor inegalabile, de adevărați oameni de stat, care știu să renunțe la avantaje personale vremelnice, făcînd ce e mai bine pentru țară.

Sună patetic, știu. Dar abia cînd vom înțelege lecțiile bătrînului Ion Brătianu, vom putea re-începe să fim un popor, nu o turmă.

Ce poți avea cînd n-ai mai nimic

13 August 2017

despre beneficiile marginalităţii

 

Domnul Diogene, zis ” Cînele ” , nu era chiar prost, cum credeau unii.
Sau doar bizar, cum cred alţii.
Desigur, icrele roşii sau negre, brînza cu mucegai, un Sauvignon Blanc învechit în baric, Grigori Solokov la Ambronay, un apus în Elveţia … evident că toate astea nu-s de lepădat. 
Doar că toatea astea au, mai mereu, un preţ.
Aşa că : atunci cînd, pe urmele vagabondului Dioghenes, trimiţi în zona umbroasă, de origine, vreun mîncător de icre negre şi desert turcesc, e posibil să fie la fel de savuros ca un festin cu homari şi văduva lui Cliquot.
Desigur, şi asta are un preţ.
Unul ceva mai cinstit, aş zice, dacă permiteţi o vorbă de vagabond domestic.
Domestic, dar fără stăpîn.
Au şi vagabonzii luxul lor.

 

13 august 2015
( text recuperat de pe Facebook )

Biserică și delica-grețuri

20 Iulie 2017

 

Ilie Ilașcu, biserica ortodoxă rrromîneză, biserica catolică și eu, blăstămatul de ateu.

https://www.7est.ro/reportaje-cu-implozie-intirziata/item/214813-tango-cu-urmasii-lu-sfintu-petru-sau-mizerie-ortodoxa-vs-decenta-catolica.html

Dezvăţăturile lui Neantoe Pax-Harap către frîul său, Theodòxie

6 Iulie 2017

breviar stoic

Aceste sînt unele lucruri pentru care dzic ” bodaproste ” domnului Mendeleev şi tabelului său, că am apucat a le înţelege pînă a ajunge la jumătate de veac. Ba încă şi a mă nevoì să trăiesc după  înţelesurile lor. Dacă vorbele / gîndurile aceste vor ajuta cumva pe cineva, bine. Dacă nu, slavă domnului pomenit mai ‘nainte că am scăpat de grija mesianismului pantocrator.

Dacă te crezi cumva om ales, menit să facă minunăţii de felurite feluri – artistice, ştienţifice, morale, politice, războinice ş.a.m.d. – n-ar strica să înţelegi un lucru simplu, dar mai greu de acceptat : n-ai nici un merit, dacă într-adevăr ai acele calităţi care te scot din mulţime. La fel cum criminalul cel mai odios nu are, dincolo de necesara justiţie terestră, nici o vină.
‘Nainte de a te indigna, dimpreună cu alţi onorabili cetăţeni, ai putea arunca ochii pe un grafic imaginar, în care o axă e cea a geneticii, alta e a istoriei şi ultima a biografiei individuale. Nici Da Vinci, nici Hitler, nici papa Francisc n-au ales graficul lor tridimensional. Cum nu-l alege nimeni. Dacă m-aş juca un pic cu  post-ciorănismele ţuţiste, aş putea zice, fără vreo mare eroare, că toate ni se trag de la Big Bang. Şi de la progresia matematico-fizică ale cărei consecinţe sînt Cain, Abel, Leonardo, Adolf, Francisc ( şi cerşetorul, şi reformatorul ), eu, tu şi restul miliardelor de sapienşi morţi sau vii, buni, răi sau tărcaţi.
Da, ştiu, nu-i foarte uşor să accepţi că nu eşti unsul vreunui domn zeu, oricum l-ar chema pe el în tribul / mahalaua ta. Ori, dacă eşti ateu, ca mine, că ai vreo misiune / menire / etc. De fapt, o menire ai, precum are fiecare, dar nu în sensul acela majoritar şi cvasi-mistic pe care îl invocă, de mii de ani, sapienşii din tribul nostru terestru. Menirea ta a fost menită de probabilistica din care au ieşit numerele scrise pe feţele celor trei zaruri care ne stabilesc tuturor locul de pe curba / clopotul lui Gauss.
Pe scurt, ca să  scurtez povestea cu o referinţă la o poveste mai celebră : Parcele / ursitoarele nu-s deloc o poveste. Sînt doar forma simbolică în care sapienşii care ne-au precedat au învelit un înţeles pe care un alt sapiens l-a formulat aşa : ” Nimeni nu poate sări peste umbra lui „. Sau, dacă vreţi alt post-cioranism ţuţist, softul iniţial ne defineşte pînă la ” delete „-ul final şi după, indiferent de update-urile sau upgrade-urile de pe parcurs.
Dacă deja v-aţi plictisit, fiindcă aţi mai cetit chestiile astea pe undeva, sper să nu vă indignaţi foarte tare, eu nefiind om cu multă carte şi neavînd o bibliografie tare extinsă ( asta nu-i ironie,  e pe bune ). Pur şi simplu acum au căzut zarurile să scriu vorbele acestea, acum le-am scris.
Aşa că Şeherezadu oftă şi, văzînd norii zilei mijind, tăcu.

Cu azilul politic la Ambasada Rusiei

6 Iulie 2017

– despre întîlnirea cu un hibrid uman gogoliano-sovietic –

 

Rezumatul episodului trecut : la începutul frumoşilor ani 2000, în guvernarea Iliescu-Năstase, premarele pesedist Simirad mă hărţuia cu procese, crezînd că aşa o să scape de articolele mele critice. După ce am pierdut primul proces, prin încălcarea flagrantă de către procurori şi judecători a legislaţiei europene, am decis să protestez public, cerînd azil politic în ţări cu regimuri comuniste sau autoritare : Republica Moldova, Rusia, Belarus, Cuba, China.

După nostimele faze de la Ambasada Republicii Moldova, povestite în episodul trecut, au urmat întîlnirile cu reprezentanţii diplomaţilor cubaneză şi bielorusă. La Consulatul Cubei, care avea sediul într-un bloc, o tanti consul bătrîioară, ridată şi arămie m-a lămurit scurt : Cuba nu acordă azil politic, dar mă aşteaptă oricînd ca turist. Por favor ! La Ambasada Bielorusiei, o clădire de modă veche, centrală, dar nu prea bine întreţinută, m-am întîlnit cu cel mai profesionist şi simpatic diplomat din tot periplul meu pe la ambasade : Serghei Malunov, un tip prezentabil, în jur de 40 de ani, cu o figură tipică de slav şi o doză de bun simţ pe care mai greu aş fi prezumat-o la un reprezentant al semi-dictatorului kolhoznik Lukaşenko. Omul a fost foarte amabil, cu un zîmbet discret în colţul gurii, zîmbet care s-a accentuat puţin atunci cînd, la sfîrşitul întîlnirii, i-am răspuns la întrebarea care viza motivul pentru care alesesem taman acele ţări pentru a cere azil politic.

Tot în buricul tîrgului, pe celebrul Bulevard Kiselef, lîngă sediul PSD, era şi Ambasada Federaţiei Ruse. Acolo lucrurile au fost mult mai nostime decît la tovarăşii cubanezi şi bieloruşi.

 

” Davai, tavarişci’, azil, / Nu te face krakadil „

Înţolit cu sacou, cravată, cămeşă albă şi pantaloni cu dungă, plus dosarul cazului şi cererea de azil, am dat să intru în curtea Ambasadei Rusiei. Dar se pare că asta nu era ceva prea simplu de făcut. Prin difuzorul de la poartă, o tanti paznic m-am întrebat care-i ” dela „ . I-am zis, la microfonul de lîngă difuzor, în ruseşte, că vreau să vorbesc cu un diplomat. ” Îs la masa de prînz toţi „ , mi-a răspuns kiokea apărătoare a teritoriului măreţei Rusii. Măi, să fie … ” Păi, n-a rămas nici unul de serviciu ? „ , am întrebat eu, ca un european naiv, uitînd pe moment cum stau lucrurile cu spiritul etern al taigalei funcţionăreşti velico-ruse, populată cu vieţuitoare bipede în costum. Nţ, nu era nici unu’ rămas de serviciu, mi s-a comunicat pe un ton deja acru, iritat de întrebările total aiurea ale unui pieton care nu era nici nacealnik, nici n-avea pe el vreo uniformă.

Mda, era clar că limba rusă, pe care o vorbeam destul de binişor, n-avusese nici un afect asupra tovarăşei Matriona Kolhoznikovna Cerberova, sau cum naiba o mai fi chemat-o pe păznicăreasa imperturbabilă. Aşa că am schimbat registrul stilistic, pînă atunci neutru, trecînd la folosirea setului de urzici verbale, mereu la îndemînă : ” Păi, şi dacă începe războiul atomic, ori vine să se predea vreun spion, cine se ocupă de asta  ? „ . Din mîrîiala nu foarte articulată care a urmat în difuzor a reieşit foarte clar direcţia unde m-ar fi trimis kiokea, cu subiect şi predicat, dacă ar fi putut înjura liber, fără constrîngerile importantei ei funcţii.

Cum poarta măreţei ambasade ruse rămînea tot închisă, mi-am zis că o pot momi pe tantea cerbereasă spunîndu-i motivul pentru care vroiam să discut cu un diplomat : cererea de azil politic în Rusia. Speram ca acest tablou cu totul neobişnuit – ” Faşşîst rumîn cerînd azil politic în măreaţa Rusie ” – s-o trezească din plictiseala îndărătnică pe cumătra Maşa, Kaşa, Miliţionaşa sau cum o mai botezase naş-so, ursul din Krasnodon. O brînză … Imperturbabilă, pufoaica vorbitoare mi-a recomandat o variantă prin care scăpa de prezenţa mea în faţa porţii : să mă duc la consulatul rus, după colţ.

Am înjurat în gînd, preamo po ruskii, şi, lehămetit, i-am zis, tot ruseşte : ” Iaca de asta aţi pierdut voi, ruşii, ultimul război mondial  … „ . Trezită brusc din somnolenţă, kiokea mi-a replicat imediat, înţepată, dar şi intrigată : ” Cum l-am pierdut, că doar l-am cîştigat  … ? ! „ . ” Nu, voi aţi cîştigat al doilea război mondial, nu pe ultimul „ , i-am zis eu, rîzînd, şi m-am îndreptat, sătul de dialog cu cioatele, spre colţul după care se ascundea consulatul rus.

 

„Nimerea orbul Brăila, / Da’ nu Moscova-Godzila „

La vreo cîteva sute de metri, după colţul gardului masiv care păzea de fascişti măreaţa ambasadă rusă, am dat de hipopotamul mai mic – consulatul de care îmi zisese kiokea Pufoaikovna. O clădire cu un nivel, dacă îmi aduc aminte bine, cu un aspect cam pleoştit, de primărie comunală sau de orăşel uitat. Principalul era însă că la uşă n-am dat de nici un dulău cu ciubote, aşa că am putut intra în clădire fără probleme, eu fiind deja pregătit de un nou episod cu turma diplomatică plecată, fără excepţie, la masa de prînz.

Sala unde am ajuns avea aerul prăfuit al unei secţii fiscale de provincie, unde lumea se duce să plătească impozitul pe cai şi căruţă, ori amenda pentru stuchitul stradal de răsărită prăjită ( ” stuchitul ” e expulzarea pe cale bucală a unui conţinut material, iar ” răsărita ” e la fleur du soleil, cum s-ar zice, pur le non-conesior ne-moldoveni ).

La un ghişeu din sala cu pricina – un nene plictisit, care mă aştepta pe mine cum aşteptam eu Armata Roşie. Ei, da’ macar ghini cî omu’ şădi ghinişor ş’ nu pare s’ aivă nica contondent în mîni, mi-am zis eu, şi m-am îndreptat frumuşăl spri ghişeul cu om paşnic şi diplomat, p’ecum bănuiam. Eram tot numa’ un zîmbet ş-o limbă rusă melodioasă, ca Ozana cea frumos clipocitoare.

Se vede însă că scăpasem de Pufoaika Dulăova de la poarta ambasadei, da’ dădusem de văr-so de la ghişeul consulatului, Hleionid Debilici MiniBrejnev : după ce i-am spus care-i scopul aflării mele acolo, tovarăşul cinovnic consular mi-a dat un răspuns ca din Gogol – cererea trebuie s-o depun la Moscova, nu la consulat.

Am rămas perplex şi l-am întrebat dacă glumeşte. Nu, nu glumea deloc : a repetat, cu o figură foarte serioasă, că cererea trebuie depusă la Moscova, la nu ştiu ce departament / centru / etc care se ocupă cu aşa ceva. Era clar, omul nu glumea. Încă perplex, l-am întrebat : de ce, totuşi, nu pot depune cererea la consulat ? „Aşa e procedura „ , mi-a răspuns placid, ca şi cum stuchea seminţe de răsărită prăjită, mecanismul cu ambalaj uman.

„Iolki-palki … „ , am înjurat eu în gînd, eufemistic şi ruseşte. De procedură am înjurat, nu vă gîndiţi la anatomie fiziologică … Era clar : Rusia ‘ceea înglodată, ruginită şi înţepenită nu exista doar în cărţile lui Gogol, în teatrul lui Cehov ori în stepa mentală sovietică. Ea era mai reală şi mai vie decît credeam, iar o bucată din ea vorbea cu mine, de la ghişeul consulatului Rusiei din Bucureşti.

Lămurit că viaţa bate filmul, l-am mai întrebat pe funcţionarul nulii ce adresă are locul acela magic de la Moscova, unde ar trebui să trimit cererea mea. ” Nu ştiu „ , mi-a răspuns, la fel de placid, stuchitorul de răsărită prăjită verbală.

Recunosc, după replica asta, rezerva mea de diplomaţie s-a cam terminat. Aşa că i-am comunicat lui Kakadîr Flatulenţovici că, deşi nu-s deloc fan al Armatei Roşii, aveam totuşi o părere mai bună despre profesionalismul diplomaţiei ruseşti, numai că oameni cu o prestaţie ca a lui compromit cu succes şi restul acela de imagine pozitivă.

După ce i-am zis asta, faţa lui spunea clar un lucru : tare s-ar mai fi întins dincolo de ghişeu, ca să mă apuce de umeri şi să-mi tragă un cap în gură. Recunosc, şi eu i-aş fi dat mocofanului măcar un şut în dos, dar lupta pentru pace a cîştigat disputa. Plus ipoteza că dracu’ ştie de ce-i în stare, la el în ogradă, un plăvano-hipopotam sovieto-rus  …

N-am mai aşteptat deci să văd cum se face vişiniu la faţă tovarăşul Ivan Hipopotamovici şi am şters-o repejor din consulat. Nu de alta, da’ io fugeam de dracu’ pesedist şi dădusem de tat-so sovietist …

La Ambasada Chinei nu m-am mai dus. Îmi ajungea izul de pufoaică şi vodkă, nu-mi mai trebuia şi varianta cu rachiu de orez. Da, bancul cu rabinul şi capra nu e chiar banc.

 

https://www.7est.ro/reportaje-cu-implozie-intirziata/item/214528-cu-azilul-politic-la-ambasada-rusiei.html

Episodul anterior :

https://www.7est.ro/reportaje-cu-implozie-intirziata/item/214403-cum-am-cerut-azil-politic-in-republica-moldova.html

 

 

Jidanii şi evreii

3 Iulie 2017

despre  istoria zilnică a unei lupte etice

 

Fiindcă tocmai a fost comemorat ultimul pogrom de la Iaşi, prilej pentru a citi felurite texte, inclusiv unul în care  un om,  Shimson Fridman, spune aşa  : ” Fără evrei, lumea nu există „.
Lumea există, din păcate, cu sau fără noi. Ori fără ceilalţi. Da, lumea noastră există şi fără evrei. Doar că ar fi o lume mult mai sălbatică decît e acum. Fiindcă, pentru oamenii care încearcă să gîndească drept, ” evreu ” nu mai e de mult o categorie etnică, ci etică. La fel cum e şi ” jidan „.
Isus din Nazaret era evreu, Caiafa din Ierusalim era jidan.
Despre asta e vorba.
Mai departe, înainte ori înapoi, e doar istorie.
Regele Ferdinand era evreu, fiul său Carol era jidan.
Marele rabin Alexandru Şafran era evreu, micul rabin Moses Rosen era jidan.
Elisabeta Rizea era evreică, Ana Pauker era jidancă.
Valeriu Gafencu era evreu, Mircea Ionescu-Quintus e jidan.
Paul Goma e evreu, Pleşu, Liiceanu şi tot soborul lor sînt jidani.
Preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa era evreu, patriarhul Daniel Ciobotea e jidan.
Norman Finkelstein e evreu, industriaşii Holocaustului (de-alde Ioanid, Shafir, Florian, Katz, Cioflîncă & Co ) sînt jidani.
Etc.
E drept, mai nimeni nu e 100 % evreu ori jidan. Fiecare avem în noi şi părţi de Abel, şi de Cain. După cum ne-a căzut zarul cu trei feţe al geneticii, istoriei şi biografiei. Rămîne doar, după caz, să încercăm a fi cît mai evrei şi cît mai puţin jidani.
Dar, precum zicea rabi Ieşua ( sau doar un cronicar al lui, dar asta contează mai puţin ), ajunge zilei răutatea ei.
Shalom.

Talentatul domn Chirica, sau ” Conu’ Pleşu faţă cu mimaţiunea „

30 Iunie 2017

– despre gonflarea care nu face leoparzi din şoareci –

 

( text apărut în ediţia tipărită a revistei ” Observator cultural „, dar cenzurat din ediţia electronică, după cinci ore, la ordinul tovarășei prim-secretar / redactor-șef Carmen Mușat )

 

Nici un intelectual, indiferent de calibrul său, nu este infailibil. E un truism care ar trebui să păzească, gravat adînc, intrarea în orice areopag cultural, fie el oficial ori numai simbolic. Mai ales dacă acei lideri intelectuali ies din turnul izolării gînditoare şi au pretenţia de a îndruma nu doar elitele, ci întreaga societate sau o parte a ei. În acest caz, precauţiile şi rigoarea nu mai au de-a face cu regulile ” de uz intern ” ale tagmei cogitative, ci sînt legate, igienic şi preventiv, de ceva cu mult mai important : cursul evoluţiei ori involuţiei întregii societăţi. Fiindcă atunci cînd un astfel de lider enunţă public un sfat, o opinie, o impresie, el poate schimba decisiv traiectoria comunităţii. În bine sau în rău.

Cînd acest gen de corifeu lasă deoparte, din varii motive, rigoarea discursului public şi responsabilitatea faţă de societate, efectele negative apar inevitabil, mai devreme sau mai tîrziu. Iar cînd ” indicaţiile preţioase ” dau greş în serie, ducînd tribul din deşert în mlaştină, ori din lac în puţ, ” trădarea intelectualilor ” devine, din titlu de carte, explicaţia evidentă şi cronică a eşecului unor generaţii.

 

 

Coada canină şi sita de mătase

Într-un recent articol din ziarul ” Adevărul „, scris cu puţin timp înaintea recentei crize guvernamentale, Andrei Pleşu face o radiografie a principalelor partide romîneşti,  dîndu-ne o veste bună vizavi de Partidul Social Democrat : ” Sunt sigur că există membri ai partidului capabili să se comporte normal (cum a dovedit-o, nu de mult, dl Mihai Chirica, primarul Iaşului) „. Dovada la care face trimitere ex-ministrul de externe e, desigur, poziţia fostului lider al PSD Iaşi în chestiunea OUG nr 13, cea care a scos ïn stradă sute de mii de protestatari. Poziţie prin care primarul ieşean s-a situat în afara cursului majoritar din partid, fiind demis din funcţiile politice pe care le deţinea şi rămînînd simplu membru.

Pentru un pesedist ca M. Chirica, fraza lui A. Pleşu face cît o decoraţie. Cu efect sigur asupra cititorilor-alegători. Mai ales în situaţia de marginal politic a celui lăudat, care a scăpat de excluderea din partid numai datorită unor motive tactice. Avînd deci în faţă posibila schimbare a umbrelei politice, e evident că recomandarea fostului consilier prezidenţial i-a căzut ” la fix ” primarului de pe Bahlui, care vede cum prestigiosul certificat de bună purtare îi creşte acţiunile la bursa politică, întărindu-i poziţia de negociere şi lărgindu-i ” balta ” electorală. Nu degeaba a difuzat prompt pe pagina sa de Facebook link-ul către articol, cu mulţumiri pentru autor.

Cît de meritată e însă această diplomă de onorabilitate pe care A. Pleşu i-o dă pesedistului Chirica ? Desigur, e firesc să existe în PSD şi” membri ai partidului capabili să se comporte normal ” . E foarte posibil ca ” simplul cetăţean ” Chirica să se comporte aşa cu familia, cu prietenii ori cu alte persoane. Însă A. Pleşu l-a gratulat pe primarul şi politicianul Chirica, aşa că diploma de onoare e, din păcate, mai degrabă din categoria ” nuca-n perete „. Nemeritată. Asta dacă prin ” normal ” A. Pleşu înţelege un mod decent de a face politică şi administraţie publică. Fiindcă, din păcate pentru ieşeni, M. Chirica e doar un exemplar de serie al faunei de politicieni romînezi – mediocri intelectual, toxici pentru comunitate, dar gonflabili pînă la refuz. Iar episoadele sale de ” normalitate ” politică şi administrativă sînt accidentale, după standardele lumii civilizate.

Ca să afle ce hram politic / administrativ / intelectual poartă primarul Iaşilor, dl Pleşu ar fi putut cere părerea unor cunoscuţi de-ai domniei-sale, trăitori în tîrgul de pe Bahlui şi posesori de raţiune & onestitate. Pînă cînd ex-ministrul se va lămuri, eventual, în privinţa febleţei sale pesediste, o să detaliez pentru non-amatorii de SF ce juvaier nepreţuit e noua stea a  pesedismului ” de bine „.

 

” Lupul căftănit de vulpe „

Din punct de vedere politic şi administrativ, primarul Chirica e doar un lup în blană de prieten al omului. Un Dinu Păturică post-comunist, crescut la umbra stăpînului, acum căzut în dizgraţie – fostul primar longeviv şi actualul inculpat Gh. Nichita. Ce putem afla, deci, despre febleţea lui Andrei Pleşu, citind presa ori vorbind cu ieşeni raţionali şi oneşti ( în ciuda rezultatelor electorale din ultimii 27 de ani, ei există ) ? Că M. Chirica a ajuns în primăria oraşului direct pe scaunul de director tehnic, după ce se ocupase, ca angajat al unei firme abonate la bugetul public, de construcţia vilei unui monument al tupeului fără limite : primarul şi prozatorul C. Simirad ( PAC, PM, PSD ), fondatorul dubiosului Partid al Moldovenilor, pe ale cărui liste de candidaţi pentru Parlament s-a aflat un alt intelectual ieşean celebru – Al. Lăzescu ( GDS, TVR, PM, PNL, PDL, ” 22 ” etc ). După ce primul protector i-a plecat ambasador în Cuba, presat de propriul partid cu spectrul transformării în dosare a unor scandaluri cu iz penal, favoritul minimei morale a trecut în subordinea moştenitorului la tronul primarial – amorezul penal Nichita, zis ” 10 % „, ajuns nu demult eroul tabloidelor şi al arestului DNA. Acum, moldovenisto-pesedistul Simirad e consilier al reformatorului Chirica, cu leafă mare şi program de două ore săptămînale.

Sub aripa actualului inculpat Nichita, simpatia maestrului Pleşu a ajuns vice-primar. Desigur, e posibil ca mîna dreaptă a unui multiplu inculpat să fie nevinovată. Dl Pleşu pare să creadă în varianta asta. Numai că etalonul pleşian al normalităţii pesediste a trecut şi el pe la DNA, fiiind suspect într-un dosar de fals, în care e vorba de cumpărarea dubioasă de către primărie a unei maşini, pentru amanta celui care i-a fost mentor politic onorabilului Chirica. E drept, actualul primar de Iaşi a recunoscut cu greu vizitele la DNA, dar dl Pleşu putea afla despre toate acestea chiar din ziarul unde are rubrică săptămînală.

Dacă ne-am lămurit cu aspectele penale din biografia lui M. Chirica ( evident, prezumţia de nevinovăţie e de partea lui şi a ex-şefului său ), ce-ar mai putea afla dl Pleşu despre febleţea lui politico-administrativă ? Că un cumătru al primarului, ex-interlop, a umplut Iaşul cu autobuze aproape ruginite ( poreclite ” sicrie pe roţi “ ), plus fumul de eşapament aferent. Cîte un astfel de sicriu mai ia foc uneori, din mers. Dar toate astea au umplut cu bani publici, via Primărie, buzunarele cumătrului de pesedist normal . Apoi : etalonul normalităţii pesediste tună la televizor contra micro-centralelor de apartament, mai rău ca tov. Cozmîncă, fiind mare fan al încălzirii centralizate. Care, la Iaşi, a fost cedată în termeni dubioşi unei firme private, una cu o prestaţie ce a provocat deja scandal la Ploieşti, nemulţumirile cetăţenilor răbufnind în presă. Tot ” modelul ” Chirica a declarat public şi ritos : el nu le dă copiiilor săi apă de la robinet, fiindcă în apa aceea au fost şobolani morţi . Apoi a negat vehement că ar fi zis asta, într-un mod penibil şi bizar, spre stupefacţia ieşenilor şi a întregii prese. Normalitate pesedistă ” powered by A. Pleşu „…

Alte probe de normalitate : la microfonul unui post de radio naţional, Chirica a declarat cu mîndrie Iaşul drept ” Dubaiul Estului „. Nu e clar dacă asta are legătură cu şobolanii morţi din apa de la robinet, cu duba DNA ori cu sărăcia şi înapoierea cronică a oraşului. Clar e altceva : ”  Dubai ” e de bine, dar femeia musulmană propusă ca premier de PSD a fost de rău, simpatia domnului Pleşu declarîndu-se ferm contra nominalizării unei păgîne şi invocîndu-l pe cel mai celebru voievod : ” Dacă mă întrebaţi ca primar, crescut lîngă statuia lui Ştefan cel Mare, e nepotrivită „. Înţelegeţi dvs unde bate ‘mnealui : cruce, semilună, sufràgiu … Apoi a spus că un mitropolit din Ardeal, cel turnător la Securitate, l-a sfătuit să facă asta. E drept, pesederaşul cel normal n-a pornit o cruciadă spre Co’stanţa, dar mai e timp.

Tot legat de cele sfinte şi de nivelul intelectual dovedit de starul pesedist ” garantat A. Pleşu ” : de Sfînta Paraschiva, pe scena Teatrului Naţional, cu mitropolitul Teofan alături, mucenicul Chirica a vestit obştii cum îi zice el înaltului ierarh – ” fratele de peste drum ” ( Primăria e vecină cu Mitropolia ). Că primarul o fi mitropolit sub acoperire, ori numai poet nedescoperit, domnul zeu cu mila. Pentru cine îl ascultă, e clar imediat că noul star politic e o mediocritate sforăitoare, din categoria farfurizilor : ” Vorbesc şi în numele persoanei mele ” ( citat recent ).

Prin urmare, observînd atent cronologia şi personajele comediei ” Un pesedeu la curtea maestrului Pleşu „, concluzia logică e diferită de opinia ex-ministrului : poziţia lui Chirica, în răspăr cu echipa ” Dragnea & Co ” , are mai mult legătură cu dosare DNA, actuale şi viitoare, decît cu principiile unui mini-Lucreţiu Pătrăşcanu al pesedismului, hotărît să îmbrace mondirul de martir al independenţei de opinie. Mai clar: cum DNA nu pare condusă de fani ai PSD, febleţea pleşiană a făcut ” pasul la ofsaid „, semnalizînd arhanghelilor dreptăţii că se leapădă de necuratul roşu. Dacă observăm că mai întîi au început audierile DNA în dosarul în care Chirica e suspect, şi abia apoi a început eroul disident să mîrîie ( la început, contra păgînei nominalizate de partid  în fruntea guvernului ), lucrurile capătă contur.

Conturul devine şi mai evident, dacă adăugăm faptul că printre sfătuitorii primarului de Iaşi se află şefii falimentarei universităţi ” Petre Andrei „, cea cu un rector reţinut de DNA şi cu un alt şef care e vechi tovarăş de UASCR cu Ioan Rus, liderul ” grupului de la Cluj „. Mai simplu spus, pesederaşul cel normal nu e vreun reformator al partidului, ci doar ambasadorul ieşean al grupului clujean, care de mulţi ani tot reformează PSD, precum şoarecii – caşcavalul.

Pentru cine mai are dubii, încă două argumente : tirada fierbinte a lui M. Chirica în favoarea serviciilor romîneşti de informaţii, atunci cînd a fost acuzat că e agent acoperit, şi tovărăşia cu alt mare reformist, Victor Ponta, în sprijinul noului star al stîngii, premierul-minune Grindeanu.

Recunosc, nu sînt megieş cu eonii, monadele, cetele îngereşti ori rafinamentele peratologice ale lui A. Pleşu si ale soborului său de corifei  ai moralei maieutice. Aşa că, cerînd iertăciune de la cititorii mai gingaşi, o să enunţ o concluzie de cioban de pe valea Prutului : daca ceva / cineva arată ca un lup, urlă ca un lup şi atacă precum un lup, sigur nu e nici înger, nici maica Tereza şi nici vreun discipol al Şcolii de la Frankfurt. Iar probabilitatea că va omorî nişte oi se duce spre 99 %.

Da, se pare că dl Pleşu nu prea a ghicit : n-a fost nici o ” revuluţie ” a normalităţii în PSD, ci doar o variantă bahluiană de ” lăsata secului „. Cu o majusculă, eventual.

Lucian Postu

 

http://www.observatorcultural.ro/articol/talentatul-domn-chirica-sau-conu-plesu-fata-cu-mimatiunea/

 

pagina articol Chirica Plesu Obs cult

 

Cum am cerut azil politic în Republica Moldova

29 Iunie 2017

 

99,9 % real.

https://www.7est.ro/reportaje-cu-implozie-intirziata/item/214403-cum-am-cerut-azil-politic-in-republica-moldova.html

 

Cine nu crede, iaca :

http://www.mediafaxfoto.ro/Photos.aspx?fm=lSearch&q=LUCIAN%20POSTU&pt=0

http://foto.agerpres.ro/index.php?i=391194 .

 

 

 

 


%d blogeri au apreciat asta: